HRN în ISO 12100: instrument de susținere a procesului, nu „scurtătură către conformitate”
În practica evaluării riscurilor conform ISO 12100, metoda HRN este uneori tratată ca o „rețetă” gata făcută pentru risc. E comod, însă creează o confuzie: ISO 12100 nu definește riscul ca o singură valoare obținută dintr-un calcul simplu. Standardul cere ca riscul să fie estimat pentru scenarii concrete (situație periculoasă → eveniment periculos → vătămare/daună), iar „probabilitatea producerii vătămării” este înțeleasă ca o funcție a expunerii, a probabilității de apariție a evenimentului și a posibilității de evitare sau limitare a vătămării. HRN poate fi utilizat corect, dar numai dacă rămâne un instrument care sprijină această logică – nu un înlocuitor al ei.
Această diferențiere este esențială pentru ceea ce „calculăm” de fapt prin HRN. ISO 12100 nu se oprește la întrebarea ce pericole există într-o mașină. Abordarea este orientată pe scenarii: când ajunge o persoană în zona de influență a pericolului, în ce sarcină, în ce stare se află mașina și din ce motiv. Abia atunci riscul devine unul real, legat de utilizare.
De aceea, HRN nu ar trebui aplicat „pentru un pericol” în abstract, ci pentru un caz de utilizare descris. În practică, asta înseamnă că rezultatul HRN are relevanță doar dacă este asociat unui scenariu de accident specific, nu unui subansamblu al mașinii „în sine”.
Probabilitatea producerii vătămării: element din ISO 12100 pe care HRN nu îl poate ignora
Cea mai mare diferență dintre modul „uzual” de a înțelege HRN și logica ISO 12100 ține de conceptul de „probabilitate”. În ISO 12100, probabilitatea producerii vătămării nu este o singură apreciere de tipul „mică / medie / mare”. Standardul o tratează ca o funcție a trei componente:
A treia componentă este, în practică, cea mai des omisă în aplicarea HRN – și, în același timp, una dintre cele mai „decisive” în accidentele reale. Două situații pot avea aceeași expunere și o probabilitate similară de apariție a evenimentului, dar pot conduce la un risc complet diferit, pentru că într-un caz vătămarea poate fi evitată, iar în celălalt este, practic, inevitabilă.
Dacă HRN trebuie să fie coerent cu ISO 12100, acest aspect trebuie evaluat în mod conștient și trebuie să influențeze rezultatul – chiar dacă „HRN pur” nu are un parametru separat A (avoidance).
„HRN pur” în practică: cum corelăm LO, FE, NP și DPH cu ISO 12100
HRN clasic operează cu patru factori (LO, FE, NP, DPH) și îi combină într-un singur rezultat (cel mai frecvent ca produs). Formula în sine nu este problema. Problema este felul în care echipele definesc, în mod consecvent, ce înseamnă fiecare factor.
Dacă vrei să folosești HRN fără modificarea metodei, esențială este o mapare consecventă pe elementele riscului din ISO 12100:
În practică, „HRN pur” rămâne compatibil cu ISO 12100 doar dacă LO nu este ales „în gol”, ci după trecerea prin cele trei întrebări din schema elementelor riscului din ISO 12100: cine este expus, care este evenimentul periculos și dacă vătămarea poate fi evitată.
ISO 12100: metode calitative și cantitative – unde se poziționează, de fapt, HRN
ISO 12100 indică faptul că deciziile privind reducerea riscului ar trebui susținute de o metodă calitativă și, acolo unde este adecvat, de una cantitativă. În același timp, standardul presupune în mod explicit limitarea abordării cantitative: aceasta are sens doar când există datele necesare, iar în practică acest lucru este adesea dificil.
Asta explică direct de ce HRN este atât de popular. HRN produce o cifră, însă cel mai adesea nu este o metodă cantitativă în sens probabilistic. Este o metodă pe bază de scoruri – semi-cantitativă – care structurează evaluarea, dar se sprijină în continuare pe aprecierea de expert.
O abordare „mai cantitativă” în HRN începe abia atunci când organizația își construiește intenționat baze de date și ancore pentru scală. În practică, asta înseamnă:
Fără acestea, HRN rămâne util, dar funcționează ca instrument de ordonare și comparație, nu ca un calcul al probabilității.
Cum să folosești HRN în mod controlat: reguli care mențin metoda în logica ISO 12100
În practică, miza nu este să „calculezi perfect HRN”. Miza este ca HRN să conducă la decizii corecte de proiectare și să rămână consecvent cu logica din ISO 12100. Pentru asta contează regulile de lucru care reduc subiectivitatea și elimină scurtăturile tipice.
Cele mai importante sunt:
În abordarea ISO 12100, HRN își arată utilitatea maximă când este folosit iterativ: înainte de aplicarea unei măsuri de protecție și după. Atunci valoarea nu devine o „dovadă de securitate”, ci un indicator dacă s-au modificat exact acei factori de risc care trebuiau modificați.
Studiu de caz: „HRN curat” pentru scenariul de deblocare (și ce rezultă din asta în ISO 12100)
În practică, cel mai bun test pentru HRN este o situație în care riscul nu vine din „funcționarea normală”, ci dintr-o sarcină auxiliară tipică.
Contextul mașinii și al sarcinii
Să luăm un tronson dintr-o linie de ambalare, cu un transportor și o pereche de role de alimentare (punct de antrenare/tragere). În exploatare apar blocaje de folie sau produs, pe care operatorul le îndepărtează manual.
În analiza conform ISO 12100 descriem situațiile periculoase, nu „un pericol din mașină”:
Abia la acest nivel are sens trecerea la HRN.
Scala HRN adoptată (exemplu)
Ca studiul de caz să fie ușor de urmărit, folosim clase simple, interne (importantă este consecvența, nu „numerele perfecte”):
Notă: aceasta nu este „singura scală corectă de HRN”. Este doar un set coerent care permite să se vadă mecanica deciziei.
Evaluarea HRN – două variante ale aceleiași sarcini
Varianta A: deblocare în regim „JOG”, cu viteză limitată și comandă menținută
Ipoteze practice:
Alegerea parametrilor:
HRN = 3 × 3 × 2 × 1 = 18
Concluzie de proiectare: riscul există în continuare, dar este „ținut sub control” prin condiții care cresc posibilitatea de a evita vătămarea (exact componenta din ISO 12100 pe care HRN trebuie să o reflecte conștient în LO).
Varianta B: aceeași sarcină, dar în realitatea „producția trebuie să meargă” (posibil restart, viteză mai mare, presiune de timp)
Ipoteze practice:
Alegerea parametrilor:
HRN = 3 × 3 × 4 × 1 = 36
Concluzie de proiectare: nu s-a schimbat „tipul pericolului”, ci relația om–mașină într-o stare concretă de funcționare. HRN evidențiază diferența, dar numai dacă LO include în mod real posibilitatea de evitare a vătămării.
NP: de ce „multiplicatorul numărului de persoane” poate fi o capcană (și cum se folosește rezonabil)
În HRN-ul clasic, NP este un multiplicator. Matematic funcționează, însă în practică este frecvent interpretat greșit: rezultatul ajunge să sugereze că riscul pentru un operator „crește” doar fiindcă mai este încă o persoană în apropiere.
Într-o abordare mai actuală (descrisă și în instrumentele practice discutate în ISO/TR 14121-2), numărul de persoane apare mai des ca element de context:
crește importanța problemei,
ridică prioritatea acțiunilor,
influențează modul de organizare a zonei și a accesului,
dar nu trebuie neapărat să fie un multiplicator al „riscului individual”.
Cum se aplică practic, fără să contrazică ISO 12100
Cea mai clară abordare este separarea a două perspective:
Riscul pentru persoană (unit risk) – conform logicii ISO 12100
Calculezi HRN pentru „persoana cea mai expusă” și, în 99% dintre scenarii, consideri NP = 1. Aceasta corespunde modului în care, în practica de proiectare, se analizează scenariul de vătămare pentru om în interacțiunea respectivă.
Prioritate organizațională / „acoperire” – decizie de management, nu definiție a riscului
Dacă scenariul poate implica mai multe persoane (de ex. zonă deschisă, operator + mecanic, persoane din proximitate), consemnezi explicit în raport:
„expunere posibilă simultană a mai multor persoane: DA/NU”
„numărul maxim de persoane în zonă pe durata sarcinii: …”
iar pe această bază ridici prioritatea măsurilor (de ex. în planul de modernizare, în calendarul de implementare).
Abordarea aceasta rezolvă problema tipică a HRN: nu „umfli” artificial „riscul pentru operator”, dar nici nu ignori faptul că același scenariu poate afecta mai mult de o persoană.
Când are sens NP ca multiplicator (și nu distorsionează rezultatul)
NP ca multiplicator este, de regulă, justificat mai ales când discutăm scenarii precum:
- eliberare de energie / proiectarea unui element,
- incendiu, explozie,
- situații în care o singură defecțiune poate avea efect simultan asupra mai multor persoane.
Chiar și atunci, merită ridicată întrebarea metodologică:
dacă „mai mulți răniți” nu ar trebui reflectat deja în gravitatea vătămării (amploarea consecințelor), în loc să fie introdus ca multiplicator.
Ca în orice evaluare de risc, esențială este interpretarea rezultatului, nu valoarea numerică în sine, iar în final inginerul își asumă decizia de evaluare a riscului.